Emigrant

Când am plecat din România, acum aproape 11 ani (mă repet, știu, dar e o condiție care mă definește), în afară de prieteni și de familie nu m-a întrebat nimeni de ce, pentru ce etc. și nici nu mi-a zis nimeni “nu pleca”. Acum, ca pe mulți alții, nu mă trage ața să mă întorc. Și nici nu spune nimeni “hai”! Cu doi copii și o gașca de rate, cu atât mai puțin. Oricât de puține, limitate, reduse sunt perspectivele aici, parcă nu am curaj șă fac pasul firesc, poate, de întoarcere în România (întoarcerea e obsesia vieții, nu numai în cazul meu, am verificat). Dar nu voiam să fac aici mărturisiri de aprilie, ci să remarc un lucru: o mie de tineri pleacă, săptămânal, din Spania, în căutarea unui viitor mai bun. Scârbiți și sătui de niște decizii politice tâmpite, ale unor guverne care au permis celulelor canceroase ale corupției să invadeze de la cel mai mic sat până la ditamai guvernele regionale, obosiți să muncească pe contracte de o zi-două pe săptămână, să caute disperați pe net după joburi și cu părinți sau bunici care nu mai fac față nici ei la cheltuielile de zi cu zi. Colegii acestor tineri, alarmați de situația creată, au mișcat sute de oameni ca ei. I-au scos în stradă în peste 20 de orașe din lume. Să strige “Nu plecăm, ne dau afară”, să spuna că prietenii lor pleacă aiurea, în necunoscut, că habar nu au ce vor face în țările unde merg, că nu au mijloace materiale pentru a pleca din țară și că, foarte grav, e vorba de cea mai pregătită generație din istorie. Sper ca protestele platformei “Tineri fără viitor”, http://juventudsinfuturo.net, un nume pe care l-am criticat într-o dezbatere la Clubul Internațional de Presă din Madrid, pe motiv că e dezarmant, să continue. Mi-aș fi dorit și eu o asemenea mișcare. Azi îmi pare rău că nu am înființat-o. Îi invidiez, dar le țin pumnii!

Leave a Reply