Eticheta “Român” 1

Steag românesc

Foto de pe pagina de Facebook a emisiunii Gente despierta, RNE.

Pentru a 12-a oară consecutiv, sărbătoresc 1 Decembrie în Spania, care a devenit, prin decizie proprie, a doua mea casă. De fapt, prima, dacă socotesc că petrec, în cel mai bun caz, o lună pe an în ţara unde m-am născut. Sunt unul din miile de români care trăiesc într-o ţară de adopţie,  unde populaţia majoritară acceptă că imigranţii sunt o sursă de bogăţie, nu numai una de conflicte.Asta nu înseamnă că românii din Spania nu au probleme sau că imaginea lor aici e mai bună decât în alte părţi. Lipsa de informare şi de educaţie, ignoranţa, înşelătoria, violenţa, la fel ca priceperea, bunul-simţ, educaţia şi excelenţa, le-am adus cu noi. Nu ne lipseşte nimic, le avem pe toate. Ce mă face să scriu azi, de Ziua Naţională, sunt două fapte. Primul este o remarcă a unui coleg jurnalist de la radioul public din Spania, unde am fost invitată de curând, la emisiunea Gente despierta: “cuvântul român înseamnă, încă, ceva negativ”, referindu-se mai ales la afirmaţiile unor politicieni. (Vezi primarul PP din Badalona, regiunea Catalonia, care a câştigat alegerile de acum trei ani prin campania de denigrare a românilor de etnie romă din oraş, primarul din Sestao  din Ţara Bascilor, care are şi el o problemă cu imigranţii sau vreun oficial din acelaşi partid aflat la guvernare care s-a trezit să spună că românii folosesc prea mult serviciul public de sănătate). Nu l-am contrazis, m-am limitat să spun că fiecare este responsabil pentru propriile acţiuni, că am înţeles de mai mulţi ani că paşaportul e un număr, strict în faţa autorităţilor şi că tema imigranţilor este un excelent subiect de campanie, la îndemâna oricărui candidat. Şi pentru că nimic nu este întâmplător, la doar câteva zile după acest interviu, a apărut, într-un ziar cu prestigiu, un reportaj despre mafia cerşetoriei româneşti, ale cărei victime sunt romii români exploataţi de compatrioţi şmecheri, din aceeaşi etnie, în centrul capitalei spaniole. Şi asta e o poveste veche, din păcate cu multe, prea multe victime. Reacţia compatrioţilor din comunitate este de indignare totală, de furie, ruşine etc. Recomand înţelegerea fenomenului: România a exportat, inevitabil, şi infractori, asta nu înseamnă că trebuie să-i înjurăm pe cei care “ne fac o imagine proastă”, de cele mai multe ori victime ale reţelelor internaţionale de trafic de persoane.

Al doilea fapt este atacul la o bancă din Vigo, din Galiţia, vinerea trecută. Primele informaţii, relatate de ziarele locale, care citau, la rândul lor, vecini şi martori oculari, arătau că autorul atacului, soldat cu doi morţi, ar fi român. După ce Poliţia, Ambasada şi presa au confirmat că nu e român, am găsit două reacţii româneşti pe reţelele de socializare. Un jurnalist care spunea, nu ştiu cât de inspirat: “ce păcat că lumea crede că e român, acest atac nu e specific românilor” şi un cititor al ziarului Românul, care nu văzuse informaţia actualizată şi scria, cu supărare pe Facebook: “ruşine, ar trebui să vă cereţi scuze, e spaniol, nu român!”. Nu se pune problema să discut aceste reacţii, care nu menţionau că a murit o poliţistă împuşcată şi că timp de o jumătate de zi oraşul Vigo a fost sub şoc, dar m-au făcut să scriu, de Ziua Naţională, acest post, aşa că…La mulţi ani, cei care aveţi eticheta ROMÂN!

P.S.: Mulţumiri lui Valentin Astănculesei pentru uriaşa emoţie pe care mi-a creat-o gestul său.

 

One comment on “Eticheta “Român”

  1. Reply vigrxplus2015 Apr 29,2015 5:42 pm

    Cateodata ne meritam soarta

Leave a Reply