Iohannis – reclamă la punguţa DE doi bani?

Vizitele oficiale pot fi neinteresante şi extrem de plictisitoare, dar dincolo de discursurile care trebuie citite de multe ori printre rânduri şi completate cu informaţii aflate pe surse, apar detaliile care scapă atenţiei majorităţii. Unele sunt periculoase, pentru că pot distruge imaginea şi credibilitatea unei persoane sau instituţii. 

Vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Madrid (13-14 iulie) este o mostră de eveniment la care bunele intenţii din drumul diavolului au sărit în ochi.

Dacă presa spaniolă a remarcat aspectul decent al preşedintelui Iohannis şi al soţiei sale, Carmen, dacă în discursul său regele Felipe al VI-lea a vorbit despre “contribuţia românilor din Spania la dinamismul economiei româneşti”, dacă premierul Mariano Rajoy a făcut eforturi să ajungă la timp pentru întâlnirea cu preşedintele României după o noapte albă la Bruxelles, întâlnirea cu reprezentanţii  românilor a clarificat aspectele organizării vizitei.

Organizată pentru peste 400 de invitaţi, la unul din cele mai elegante hoteluri din Madrid, întâlnirea lui Iohannis cu cei care l-au votat anul trecut în proporţie de 90% a fost SPONSORIZATĂ de o firmă de telefonie mobilă şi de o televiziune care are ca slogan “informaţia la putere”. Astfel, la plecarea de la eveniment, de la care nu au lipsit discursul preşedintelui (identic cu cel din Italia şi din alte locuri), şampania, tartinele alese şi prăjiturele frumos colorate, servite impecabil de personalul luxosului hotel Intercontinental, invitaţilor le era vârâtă sub nas punguţa albastră de la firma de telefonie care a sponsorizat evenimentul.  Firma a plasat câteva persoane şi un stand chiar în sala unde a avut loc întâlnirea.

Explicaţia pentru criteriile de alegere a unei firme care ar putea sponsoriza un eveniment oficial nu am înţeles-o foarte bine. Oficialii Ambasadei României la Madrid au putut doar să ne spună ca a fost vorba de o soluţie care a salvat situaţia, deoarece Administraţia Prezidenţială nu a dorit să contribuie la plata chiriei sălii, iar Ambasada nu avea suficienţi bani să achite toate costurile.

Este legal? Dacă este legal, atunci probabil că preşedintele Iohannis ar trebui să ştie că a făcut publicitate la punguţa de doi bani. Ca în reclama din Belgravistan, cu Gică Craioveanu.

Dacă nu este legal, ar trebui să existe consecinţe. Care sunt motivele pentru care Ambasada a apelat la firma respectivă? De nu s-a ales o altă firmă românească din Spania? De ce televiziunea respectivă şi-a instalat un banner la evenimentul oficial, organizat de Ambasada României la Madrid, instituţie publică a statului român? De ce s-a insistat din partea Administraţiei Prezidenţiale ca televiziunea respectivă să adreseze una din întrebări la conferinţa de presă de la Guvernul Spaniei? De ce preşedintele se lasă folosit de o televiziune care a permis unui ministru să-i jignească pe românii din străinătate cum nimeni nu i-a jignit vreodată (vezi interviul lui Ioan Rus la emisiunea lui Prelipceanu, în care româncele erau curve şi copiii lor golani)?

Din nefericire, românii care s-au deplasat (cu mari eforturi, pe cheltuiala proprie) din toate colţurile Spaniei să-l vadă pe Iohannis, să-i propună soluţii la probleme precum repatrierea morţilor şi violenţa de gen şi să se fotografieze cu el, nu au ştiut şi nu au fost anunţati că au participat la un eveniment finanţat de o firmă şi de o televiziune.

Bine că nu li s-au cerut bani la intrare, pentru dedicaţii şi poze cu Klaus Iohannis şi prima doamnă.

Au fost din nou (pentru a câta oara?) manipulaţi. E posibil ca cei mai mulţi să nu se fi simţit deranjaţi de acest detaliu, ba poate s-au bucurat că au primit o punguţă. Păcat că e de doi bani.

Leave a Reply