Paul Grigoriu, epitaf pe unde scurte 3

Să bat la uşă? Să nu bat? Mai bine plec, e târziu, pentru că am venit de dimineaţă, am fost pe teren, am scris, am înregistrat, am lipit benzi… La 20 de ani, n-ai altă treabă decât să înveţi (zi şi noapte), aşa că… bat la uşă şi aud: DA. Vocea lui Grigoriu este inconfundabilă. Bună seara, aş vrea şi eu să stau puţin aici, să văd cum pregătiţi Matinalul. Ieşi afară, aici nu e şcoală. Am îngheţat. Dar a doua seară încerc din nou, ca atunci când derulezi banda şi o asculţi de 100 de ori până dai de bucăţica aia pe care vrei să o păstrezi. Bună seara, aş vrea şi eu… Ţi-am zis deja că nu e şcoală, ce mai vrei? Dar nu vă deranjez, stau puţin, nu scot nici un cuvânt, doar vreau să văd. NU!, a tunat Grigoriu. Am fugit acasă.

Nu mai ştiu dacă m-a primit a treia sau a patra oară, probabil pentru că şi-a dat seama că altfel nu scapă de mine.

Aşa a început o etapă specială din şcoala mea în Radio, unde nimeni nu are timp să îţi explice, ca la catedră, cum trebuie să faci. Am tăiat benzi, l-am privit, i-am studiat fiecare mişcare şi fiecare vorbă. Îşi proba textele pe mine, la fel ca pe alţii, noapte de noapte, înainte să intre în emisie. De multe ori cu Florian Pittiş în vizită, care venea la Paul, în biroul 313, după ce îşi termina Pittiş Show-ul de duminică seara şi care nu înceta o clipă să spună bancuri. Râdeam până mă durea faţa. Şi ascultam muzica la maxim, în timp ce el scria şi potrivea. Calculam minutele, ca să dea bine până-n Jurnal. Nu am ştiut niciodată când şi cum trecea noaptea. Dintr-o dată se făcea 5 fără zece şi pleca în emisie. Cu desfăşurătorul scris şi cu teancul de benzi în braţe. Cu totul repetat dinainte, pentru că improvizaţiile cele mai bune sunt… cele studiate.

De la Paul am învăţat că nu intri în direct fără text, că secunda e Dumnezeu, că haosul poate fi pus la punct şi că dacă nu eşti sincer pe post şi cu tine, eşti fix un zero barat. Că interviul nu are schemă şi că spontaneitatea se exersează. Am învăţat, la “NOAPTE ALBASTRĂ” şi apoi la “KADRANE”, că disciplina directului şi a predării la timp a materialului e sfântă şi că frica nu e compatibilă cu meseria asta. Şi că nu ai cum să fii mulţumit complet, că puteai să spui sau să faci mai bine. Că îndoiala e pe viaţă şi că dacă nu ai ce spune, taci.

A spus în interviul Ioanei Pavel, pentru TVR, că nu ştia să explice. Altă dată a spus că era un profesor prost. Acum, că nu mai e, poate nu mă aude: a fost cel mai bun! A fost genial. Şi a fost generos, pentru că a împărtăşit mult cu noi, cu cei care am avut şansa uriaşă să îl prindem în Radio. Ne-a certat, a trăsnit şi a fulgerat, dar ne-a susţinut până în pânzele albe. S-a retras prea devreme, dar, presupun, cu desfăşurătorul scris până la capăt. Perfect, la secundă. La 70 de ani.

Drum bun şi mulţumesc!

3 thoughts on “Paul Grigoriu, epitaf pe unde scurte

  1. Reply Pavel Ionescu Apr 23,2015 3:18 pm

    Biine mai Ana, acunm l-am citit dar ce bine mi-a facut…
    Si eu m-am gandit foarte mult la Paul zilele astea (pacat ca n-am facut-o suficient de aplicat si inainte) si acum mi-am adus aminte de vremurile alea cand venea Pittis la el noaptea (noi eram la Jurnal, in tura – mergeam de-l trezeam dimineata, sa se barbiereasca inainte de Matinal si – totdeauna- sa-si schimbe tricoul, inainte sa maerga in 31).
    Ce mare lucru ca putem sa ne adusem aminte lucrurile astea, ce aproape sant toate…si ce departe. Imi pare bine ca am dat peste textul tau, nu sitam de blogul asta.
    Sa fii sanatoasa.
    Pavel

    • Reply Annamaria Damian Oct 23,2015 7:28 pm

      Mi-am adus aminte acum de un moment foarte frumos cu el și cu tine: ați citit amândoi jurnalul de 13 și a făcut el prezentările de final. Pavel Ionescu și Pavel Grigoriu vă mulțumesc pentru atenție!

  2. Reply vigrxplus2015 Apr 29,2015 5:42 pm

    Se vede ca il respectati mult.

Leave a Reply