Quo vadis

Mă întreb, de câteva luni bune, la ce naiba s-ar întoarce românii în ţara lor? Sigur, e atât de frumoasă, atât de specială şi atât de surprinzătoare, încât nu aş ezita o clipă să îmi fac bagajele şi să mă urc în avionul care mă duce direct la Sibiu (dacă autoritățile de acolo conving vreo companie dispusă la zboruri directe și taxe prea mari), singurul oraş în care aş mai putea să trăiesc dacă ar trebui să plec de aici, de lângă Madrid.

Dar…nu pot să plec din varii motive, care nu sunt importante aici şi acum. Mă uit la compatrioţii mei, unii dintre ei revoltaţi nu pentru situaţia din Spania, care e critică, disperantă, dezamăgitor de reală, ci pentru ce se întâmplă în România: învăţământul e în colaps, sănătatea e cerşetoarea bugetului, ca şi cultura de altfel, iar motivele de “întoarcere voluntară” sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. Evident că numărul celor care pleacă acasă de tot este astăzi mai mare decât al celor care vin sau REVIN în Spania, după ce şi-au dat seama că nu se mai pot adapta la condiţiile româneşti.
Un cunoscut român din Alcalá de Henares mi-a zis azi: noi, românii, rezistăm, am trecut prin altele și mai grele…

Leave a Reply