Iohannis – reclamă la punguţa DE doi bani?

Iohannis - reclamă la punguţa DE doi bani?
Vizitele oficiale pot fi neinteresante şi extrem de plictisitoare, dar dincolo de discursurile care trebuie citite de multe ori printre rânduri şi completate cu informaţii aflate pe surse, apar detaliile care scapă atenţiei majorităţii. Unele sunt periculoase, pentru că pot distruge imaginea şi credibilitatea unei persoane sau instituţii. 

Ziarist versus Putere sau cum am trăit vizita lui Ponta la Madrid

Ziarist versus Putere sau cum am trăit vizita lui Ponta la Madrid
Am făcut parte din grupul de jurnaliști care au acoperit vizita lui Victor Ponta la Madrid și pot să spun că experiența s-a dovedit deosebit de interesantă, din mai multe motive.  Aici o să scriu doar câteva impresii.

Limba catalana, motiv de cearta in Parlament, la Madrid

Limba catalana, motiv de cearta in Parlament, la Madrid
Desi stiau ca nu e in regula, au facut-o. La Madrid, in Congresul Deputatilor. Au vorbit in catalana.

Silvia Marcu

Silvia Marcu
Intre primele materiale din acest an, am norocul sa transmit un interviu cu Silvia Marcu, profesor, cercetator, autor al mai multor volume despre migratie. Aici vedeti cea mai recenta publicatie a sa, aparuta la editura Universitatii UNED din Madrid. Este unul din oamenii care merita mult respect si sper ca volumele sale sa ajunga in ...

Alegeri parlamentare – 9 decembrie

Românii din Spania pot vota, duminică, 9 decembrie 2012, în 41 de secții de votare. Cetățenii români rezidenți în Spania vor putea alege între candidații înscriși pentru Camera Deputaților și Senat, din colegiul uninominal nr. 1 din cadrul circumscripției nr. 43. Românii din diaspora vor fi reprezentați în noul Parlament de doi senatori și patru ...

Sănătatea publică spaniolă, dându-și duhul.

Sănătatea publică spaniolă, dându-și duhul.
#graciasalasanidadpublica