Despre petrol, Hugo Chavez și securitatea SUA

America’s Blind Spot sau “El Punto Ciego: Chávez, Petróleo, y Seguridad de EEUU” este un volum de analiză a situației energiei în lume, cu accent pe SUA și America Latină. 
Publicat în limbile engleză și spaniolă  și prezentat la Madrid, la sediul FRIDE, volumul este semnat de colegul Andrés Cala, ziarist, editorialist, colaborator al unor prestigioase publicații (The New York Times, The Wall Street Journal, Dow Jones Newswires, The Christian Science Monitor, sau TIME Magazine) și consultant specializat în probleme de energie și geopolitice și de Michael J. Economides, profesor la Universitatea din Houston.

La dezbaterea organizată la FRIDE și moderată de Cristina Manzano, director al Foreign Policy, ediția spaniolă, cu ocazia prezentării acestei cărți, au participat și diplomatul Dámaso de Lario, fost ambasador al Spaniei în Venezuela și pentru relațiile cu țările din Golf, Javier Gil, profesor la Institutul General Gutiérrez Mellado, expert în Asia.

Energia este o afacere, petrol există încă suficient în lume, iar încălzirea globală este o problemă a cărei rezolvare depinde de conștiința tuturor, mai ales a celor din țările dezvoltate- au fost doar câteva idei menționate în discuțiile presărate cu argumente solide.

Cartea lui Andrés Cala demonstrează, pe baza unor analize și rapoarte oficiale, că prețurile petrolului vor fi în continuare ridicate, iar țările cu producție importantă de hidrocarburi își vor adapta strategia geopolitică în funcție de petrol. Realegerea, în Venezuela, a lui Hugo Chavez, noile perspective energetice ale SUA și necesitatea de resurse a Chinei vor marca relațiile internaționale în următorii ani. Ideea unei lumi fără petrol devine din ce în ce mai îndepărtată, în timp ce se consolidează „era producătorilor”, mai arată cei doi autori în volumul care va apărea, până la sfârșitul anului, și în limba chineză.

Leave a Reply