26 august

Back to work, dupa vacanta… 26 august, ora 9 si 5 min la Madrid.
A murit Ted Kennedy, Chavez se supara pe Columbia si este gata-gata sa rupa relatiile si Argentina da liber la marijuana (Maria, Maria, zice Santana…)

Pana scriu despre vacanta in Ro, iata cum arata dimineata asta…
(relatare in direct, la Matinal, Radio Romania Actualitati)

Sindicatul Independent al Profesorilor din Spania a cerut ca profesoarele insarcinate sa nu mearga la scoala pana nu incepe vaccinarea impotriva gripei porcine. Acestea sunt mai expuse decat restul populatiei, iar Organizatia Mondiala a Sanatatii a avertizat ca pot suferi forme mai grave ale bolii sau chiar sa moara. Conform datelor furnizate de Ministerul Sanatatii, pana in prezent in Spania au murit 16 persoane, iar aproximativ 15 mii s-au imbolnavit in urma contagierii cu virusul H1N1.
Atmosfera nu este deloc placuta din acest punct de vedere, pentru ca in fiecare zi apar noi temeri legate de gripa porcina. Atat administratia, cat si populatia, devin nerabdatoare in legatura cu aparitia noului vaccin, a carui productie incepe in aceasta toamna in Spania. Cele patru cazuri grave soldate cu moartea, inregistrate in ultimele zile, au dezlantuit o serie de propuneri, care pun presiune pe diverse categorii sociale.
Se stie ca unii din cei mai expusi in fata bolilor contagioase, pentru ca transmiterea bolilor are loc intr-un mod rapid, sunt profesorii si societatea spaniola este constienta ca femeile insarcinate reprezinta un grup de risc. Considerand aceste doua aspecte, sindicatul independent al profesorilor a cerut acest concediu special de care vorbeai, pentru profesoarele insarcinate, pana la inceperea campaniei de vaccinare, practic pana la aparitia vaccinului pe piata. Nu se stie daca cererea va fi acceptata, insa se vorbeste chiar si de amanarea inceperii anului scolar, ceea ce ar fi o mare problema pentru copii si parinti. Si daca vorbim de copii, este asteptat ca prescolarii si scolarii cu varste pana la 15 ani vor fi probabil primii vaccinati, deoarece si ei sunt considerati grup de risc.
La aceste informatii, adaug ca un celebru epidemiolog din Barcelona spune astazi intr-un interviú publicat de ABC ca iarna va fi dificila, din cauza gripei. Cat de dificila? Spitalele vor fi supraaglomerate si se va ajunge pana la amanarea operatiilor! Potrivit acestui medic, Antoni Trilla, riscul de infectie cu virusul noii gripe este mai mare pentru ca nu avem imunitate si pentru ca nu exista vaccin. Dar gripa comuna si cea porcina sunt foarte asemanatoare, spune doctorul, care spera ca doar 10 la suta din populatie sa se infecteze. Si daca ar fi un procent mai mare, medicii asteapta de la populatie sa fie constienta si responsabila, sa inteleaga situatia si sa aiba o reactie corecta daca vor fi pusi in situatia sa fie amanati cu vreo operatie care, evident, poate suporta amanare.
Amintesc ca Spania este una din tarile care va produce vaccinul contra noii gripe si ca Ministerul Sanatatii nu exclude, in cazuri exceptionale, inchiderea scolilor.
Mai amintesc masurile naturale fundamentale pentru a ne pazi de gripa: consum de citrice, igiena perfecta (spalarea mainilor ori de cate ori este nevoie) si puneti mana la gura cand stranutati sau tusiti!

Cu toata psihoza asta, ma intreb daca se amana inceperea scolii, CE NE FACEM???? Ori gasim bona strong pentru pitici ori muncim numai noaptea, ca ziua avem treaba: sa ne uitam la desene, sa pictam tot ce prindem alb in casa (foile de desen, in principal, dar si masa, scaunele, peretii din bucatarie), sa ne jucam la calculator si SA IESIM CU BICICLETELE, NEGRESIT, in parc !!!!
Buna dimineata!

Leave a Reply