Încă doi ani de suferință

Premierul Mariano Rajoy spune că în 2014 Spania va avea creștere economică. Până atunci…ajustări, șomaj, proteste…evacuări din casele cumpărate cu credite ipotecare – 530 de cazuri pe zi, drame și două sinucideri cunoscute până acum) și sute de familii care supraviețuiesc cu alimente de la Crucea Roșie și Caritas.

Săptămânal, la ușa apartamentului meu, se prezintă două sau trei persoane care vin să ceara “un mic ajutor”. Persoane de peste 50 de ani, cu aspect demn și curat, ajunse într-o situație limită. Nu refuză o monedă, însă cred că preferă o bucată de pâine și o conservă sau un fruct.
Protestele zilnice din Spania, din ce în ce mai multe și diverse, au devenit ceva obișnuit. Numai luni, 5 noiembrie, am numărat cel puțin trei: angajații de la spitalul Princesa din Madrid, pe care administrația vrea să îl transforme în spital de bătrâni (ceea ce înseamnă reduceri de posturi, salarii mai mici și lichidarea unor secții cu rezultate extraordinare, neurochirurgia, de pildă), 95% din farmaciile din Valencia au fost închise, neumulțumite că nu și-au primit banii pentru medicamentele compensate, aproape 500 de milioane de euro, plus o grevă a angajaților firmei de strâns gunoaie din Jerez, Andaluzia, unde pungile de gunoi stau pe trotuare, pentru că în containtere nu mai au loc. Aceștia din urmă sunt nemulțumiți de un plan de reducere de personal pe care administrația locală îl va aplica în scurt timp.
Așa arată Spania astăzi. O imagine tristă, pe care guvernul nu o poate înveseli cu vorbe precum “suntem cea mai veche națiune din Europa”, sau “aceste sacrificii sunt necesare”…

Leave a Reply