Uite xenofobia, nu e xenofobia!

Partidul Popular din Badalona a retras pliantele xenofobe, iar liderii din Madrid ai conservatorilor au cerut scuze public pentru iniţiativa candidatului la primăria oraşului.
În ediţia de ieri a Matinalului de la Radio România Actualităţi, vă informam despre pliantele privind siguranţa cetăţenilor, împărţite sâmbăta trecută în oraşul catalan Badalona, de candidatul Partidului Popular la primărie. În aceste pliante apăreau mesaje împotriva imigranţilor, o fotografie cu două femei rome de naţionalitate română şi imaginea unui afiş pe care scria NU VREM ROMÂNI!
Presa spaniolă a consemnat în cursul zilei de ieri o serie de reacţii ale liderilor Partidului Popular spaniol, care s-au dezis de campania din Badalona şi au subliniat că ideile acestei campanii nu se regăsesc în programul conservatorilor.
Potrivit presei regionale din Catalunia, PP Badalona a împărţit numai 2000 de pliante din cele 25 de mii pregătite, pentru că reacţiile au fost imediate şi foarte ferme. Pentru prima dată în istoria relaţiilor cu Spania, Ambasada României a cerut explicaţii oficiale autorităţilor spaniole în legătură cu o asemenea manifestare şi a transmis apoi un comunicat de presă pe care îl puteţi citi mai jos:
“Ambasada României la Madrid a initiat o serie de demersuri pe langa autoritatile spaniole, in spiritul non-discriminarii, pentru a primi clarificari in legatura cu aparitia materialului cu tema „Cartierul tau este sigur?”, in cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din Badalona (provincia Barcelona).
Ambasada a transmis astazi scrisori conducerii nationale si regionale a Partidului Popular (PP), prin care cere o demarcare de pozitiile xenofobe adoptate de PP Badalona si incetarea campaniei de asociere a cetatenilor romani cu problemele de insecuritate. De asemenea, a sesizat situatia creata Ministerului de Externe si Ministerului Muncii si Imigratiei, precum si Observatorului impotriva xenofobiei.
Totodata, pe plan local, Consulatul General al Romaniei la Barcelona a solicitat intrevederi cu presedinta PP Catalonia si cu ministrul regional al imigratiei.
Apreciem insa ca acest incident izolat nu caracterizeaza bunele relatii ale autoritatilor spaniole cu comunitatea romana. De altfel, lideri ai Partidului Popular s-au delimitat deja de actiunile din Badalona, actiuni pe care speram ca le vor sanctiona.”
De la Bucureşti, senatorul PDL pentru diaspora,Viorel Badea, a declarat că a cerut, la rândul său, explicaţii pentru atitudinea candidatului Xavier Garcia Albiol şi a precizat că Partidul Popular, partener al PDL România şi semnatar al unui protocol de colaborare PP Spania-PDL România, se dezice de iniţiativa şi de ideile liderului local.
Ziarul El Periodico afirmă că decizia de a opri tipărirea şi împărţirea pliantelor xenofobe a fost luată după ce preşedinta PP Catalunia, Alicia Sanchez Camacho, prezentă sâmbătă la acţiunea contestată şi fotografiată chiar cu pliantele în mână, a cerut scuze românilor din Spania pentru declaraţiile lui Albiol, care a spus, în mai multe rânduri, că “majoritatea ţiganilor români vin în Spania să comită infracţiuni”.
Iată ce declara ieri unei televiziuni locale candidatul PP Badalona la primărie: “Sunt persoane cinstite care au venit sa muncească, dar trebuie să spun, cu aceeaşi sinceritate, că romii de naţionalitate română au venit în mod special aici, la noi în oraş, pentru a comite infracţiuni. Politicile de integrare nu ajută, aici e nevoie de măsuri ferme, cu ajutorul poliţiei, măsuri judiciare, astfel încât aceste persoane să nu mai stea în stradă, să fie închise sau să fie întoarse în ţara de origine.”
P.S. Nici unul din liderii PP, nici la nivel naţional, nici regional, nu a spus că Albiol va fi retras din cursa pentru primărie. De altfel, până în 2011, când vor avea loc alegerile… mai e timp să îşi schimbe nuanţa discursului. Ciudat, totuşi, cum dna Sanchez Camacho, acum se scuză, după ce sâmbătă a împărţit, cu mânuţa ei, pliante xenofobe…
pentru video, iata un link:
http://www.romanul.eu/index.php?option=com_content&view=article&id=10056%3Abadalona-qnu-vrem-romaniq&catid=181%3Acatalunia&Itemid=656&lang=ro

Leave a Reply